Universitatea de Vară Sibiu 2016 – Cibinul responsabil

call UV2016 Cibinul Responsabil

Universitatea de Vară Sibiu 2016 este dedicată atât studenților din domeniile strâns legate de dezvoltarea urbană (urbanismul, arhitectura, peisagistica, sociologia urbană și antropologia) cât și celor din alte zone de studiu, preocupați de tema din acest an.

Perioadele de desfășurare

Universitatea de Vară Sibiu 2016 se va desfășura în perioada 11.07.2016 — 24.07.2016, în două etape complementare, astfel:

  • 07.2016 — 18.07.2016;
  • 07.2016 — 24.07.2016.

Studenții se pot înscrie pentru oricare din perioadele de mai sus sau pot opta pentru participarea integrală.

Tema

Tema UV Sibiu 2016 este râul Cibin, în rolul său de exponent privilegiat al provocărilor urbanistice cu care se confruntă Sibiul în ziua de astăzi.

  • formează o axă verde-albastră continuă, care are capacitatea de a structura sistemul de spații verzi ale Sibiului și are capacitatea de a îmbunătăți legătura între centrul istoric al Sibiului, cartierele adiacente și regiunea limitrofă orașului;
  • constituie o platformă ideală pentru conștientizarea importanței pe care activitățile în aer liber o au pentru calitatea vieții în Sibiu;
  • ordonează o varietate bogată de țesuturi urbane, fiecare cu provocările sale specifice. Unul din aceste elemente importante este zona industrială, care este în momentul de față înschisă parțial și nefuncțională.

Din aceste motive, municipalitatea și-a exprimat dorința de a dezvolta râul Cibin, pentru a deveni un exemplu de bună practică pentru România și pentru Europa Centrală și Sud-estică în valorificarea apelor urbane și a spațiilor adiacente. Într-un asemenea context, râul Cibin are acum potențialul de a depăși stadiul unei simple îmbunătățiri vizuale, pentru a deveni o marcă a dezvoltării urbane durabile.

Activitățile

Pornind de la aceste trei roluri ale râului Cibin, atelierele din cadrul Universității de Vară vor transpune în limbaj grafic propunerile cuprinse în cadrul Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană Durabilă a Municipiului Sibiu (SIDU), pornind de la viziunile și ideile comunității locale din Sibiu.

Cartarea acestor viziuni și a acestor idei se va face prin intermediul metodelor pedagogice și de investigație URBOTECA. Rezultatele acestui exercițiu vor fi diseminate prin intermediul unei expoziții și al unei conferințe de presă, care vor asigura vizibilitatea sa, atât în Sibiu, cât și în țară.

În plus, atelierele vor beneficia de prelegeri invitate ale unor experți internaționali și locali, care vor fixa exercițiul Universității de Vară într-un context românesc și european mai larg.

Identificarea acelor spații, de-a lungul râului, care au potențial de a deveni spații publice amenajate, de care locuitorii să poată beneficia constant, asupra cărora se poate interveni cu resurse minime.

Găsirea de soluții activare a zonelor identificate, care să aducă un plus la scara întregului oraș, să transforme zona ce actualmente este una de tranzit pentru circulația auto, într-un spațiu verde cu funcțiuni publice, pentru pietoni și bicicliști.

Înscrierea

Înscrierea la Universitatea de Vară se va face în urma unei selecții. Astfel, studenții sunt invitați să trimită următoarele documente la adresa office [at] heritas.ro, până în data de 01.07.2016:

  1. Un curriculum vitæ, de maximum o pagină A4;
  2. O scrisoare de intenție, de maximum o pagină A4, care să cuprindă următoarele elemente: datele de contact ale studentului, inclusiv numele, adresa de e-mail și numărul de telefon; data; o scurtă prezentare a studentului; motivația sa de a participa la Universitatea de Vară Sibiu 2016, precum și abilitățile care îl recomandă pentru Universitatea de Vară. Studenții vor preciza în primul paragraf al scrisorii de intenție perioada pentru care doresc să se înscrie.

Taxa de participare

Taxa de participare pentru Universitatea de Vară Sibiu 2016 este 400 lei (participare integrala) și 200 lei pentru una dintre cele două etape. Taxa acoperă cazarea și micul dejun.

Organizatori și parteneri

Universitatea de Vară Sibiu 2016 a fost concepută de Fundația Heritas în parteneriat cu Asociația pentru Tranziție Urbană (ATU), continuând și îmbogățind astfel tradiția de cincisprezece ani a universităților de vară organizate de Asociația pentru Tranziție Urbană pe teme urbanistice de actualitate.

Colaboratorii nostri SC PLASTIC PRO SRL ne asigura printuri digitale pe material PVC, de foarte buna calitate.