Tur turistic în Sibiul „nevăzut”

(BB) Sibiul turistic nu înseamnă doar centrul istoric.

Deși turismul se concentrează în jurul Pieței Mari, orașul are nenumărate clădiri mai recente, de o valoare arhitectonică inestimabilă. Pentru a le pune în adevărata lor valoare, arhitecții sibieni propun un altfel de tur turistic al orașului, centrat pe tema „Arhitectura Sibiului în perioada dintre începutul sec. XX și cel de-al doilea război mondial”. „Toate grupurile vor fi însoțite de cel puțin un specialist, arhitect sau istoric iar fiecare participant va primi câte un pliant ce conține toate informațiile despre traseu”, spune Michael Engel, directorul fundației Heritas. Proiectul este inițiat de Ordinul Arhitecților din România, filiala Sibiu-Vâlcea și Fundația Heritas și se dorește a rămâne unul permanent în oferta turistică a orașului.

Practic, este vorba de două tururi individuale, unul axat pe Cartierul Iosefin și altul centrat pe zona străzii Constantin Noica – Parcul Astra. „În Sibiu, pe lângă centrul istoric, care reprezintă un punct de atracţie important, există o serie de clădiri şi ansambluri de clădiri reprezentative din punct de vedere arhitectural, care merită puse în valoare şi prezentate publicului larg. Aici este vorba atât de clădiri ce fac parte dintr-un ansamblu construit, cât şi clădiri de sine stătătoare”, spune Gabriel Roșca, președintele filialei Sibiu-Vâlcea a Ordinului Arhitecților din România. Fiecare tur va dura circa două ore și se va axa pe clădirile importante construite în perioada menționată. În total, organizatorii acestui tur au tipărit 1000 de pliante ce vor fi puse la dispoziția sibienilor și turiștilor iar proiectul are propria pagină de internet, unde se vor putea obține informații referitoare la traseu (www.arhitecturasibiu.ro).

Ca exemple, din traseul cartierului Iosefin fac parte Facultatea de Litere a Universității „Lucian Blaga” – fosta clădire a liceului de fete Domnița Ileana, ridicată începând cu anul 1937, Rectoratul ULBS, clădire inaugurată în 1904 ca reședință a comandantului Corpului de armată Austro-Ungar, Reședința Mitropolitului, construită la sfârșitul secolului XIX sau clădirea Spitalului Militar. Turul din zona străzii Noica va cuprinde Spitalul CFR, construit la sfârșitul secolului XIX, Palatul de Vară al baronului Brukenthal, terminat în anul 1772, Spitalul Martin Luther sau Palatul Asociațiunii Astra, inaugurat cu mare fast în anul 1905.

Primul tur, al cartierului Iosefin, va avea loc în cadrul Zilelor Arhitecturii, sâmbătă, 8 octombrie, de la ora 16:30. Plecarea este programată din fața hotelului Continental Forum. Următoarele două tururi sunt programate în 15 și 22 octombrie, între orele 15 și 18, plecarea tot din fața hotelului Continental Forum. Tururile ghidate continuă apoi la cerere, în funcție de solicitări.